NEW ORLEANS [nju: o’línz] subst. Primul stil al jaz-ului, cristalizat la sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20, având ca rădăcini blues-ul, tradiția afro-americană și armonia specifică vechilor brass-band. Caracterizat de preponderența improvizației colective, de instrumentul vedetă trompeta (sau cornetul) și de ritmica binară, punând în valoare așa-numitul „afterbeat”. Nu s-a conservat în înregistrări. În anii ’40 s-a impus mișcarea new orleans revival, care a încercat să oprească afirmarea bop-ului, propunând o întoarcere către surse.